Cum creștem toleranța la frustrare a copiilor

Uneori copilul dvs are momente când devine deodată supărat, se enervează și plânge? Alteori se opune cerințelor adulților sau refuză să facă unele activități manifestând agresivitate fizică sau verbală, devine foarte supărat, plânge și nimic nu îl mulțumește decât ceea ce își dorea el…?

Aceste comportamente pot fi cauzate de toleranța scăzută la frustrare a copiilor.

Cred că cei mai mulți părinți își doresc copii care să se auto-liniștească, să se regleze singuri, să găsească soluții pentru a ieși din impas și să aibă toleranță la frustrare.

Ce este frustrarea?

Frustrarea este o stare emoțională negativă care apare atunci când ne simțim împiedicați să atingem un obiectiv, să ne îndeplinim o dorință sau o nevoie, dar neavând nici posibilitatea de a înlătura cauzele sau motivele care a generat situația. Frustrarea este un sentiment neplăcut care uneori se poate asocia cu stări de tristețe, furie, dezamăgire, neîmplinire sau iritare.

Aoleeeuuu! Dar eu nu vreau să am un copil frustrat. Noi adulții confundăm și suprapunem uneori sentimentele și vedem frustrarea ca pe ceva negativ. ”Uite ce față de frustrat are!”

Doar pentru că nu ne dă un sentiment plăcut de siguranță și ne scoate din zona de confort, nu înseamnă că nu ne e utilă, ba dimpotrivă.

Beneficiile frustrării. 

Frustrarea este parte din viață.

Problema este că în capul nostru de adulți frustrarea este strâns legată de eșec. ”Nu îți iese ceva ești vai de capul tău!”

Însă nimănui nu-i ies toate lucrurile din prima. Ba mai mult, frustrarea ne ajută să ne adaptăm să devenim flexibili, să căutăm și să descoperim alte căi sau alt fel de a face un lucru. Toleranța la frustrare a copiilor se dezvoltă încă din primii ani de viață.

Frustrarea este o emoție benefică, pentru că ne motivează să îndepărtăm obstacolul din calea noastră. Depunem mai mult efort sau venim cu soluții creative și de multe ori, aceste lucruri ne ajută să fim cu un pas mai aproape de realizarea scopurilor noastre.

Frustrarea ne asigură supraviețuirea și dezvoltarea.

Dar să vedem frustrarea ca pe o provocare de a învăţa, de a ne adapta, de a găsi soluţii, de a vedea lucrurile din mai multe perspective, de a evolua.

Cu cât  vom dezvolta mai mult toleranța la frustrare a copiilor cu atât le creștem șansa de succes în viață.

Frustrarea nu creează traume. Dimpotrivă, duce la progres, dacă se întâmplă în limite acceptabile și dacă vorbim despre împlinirea unor dorințe, și nu a unor nevoi. Un copil nu va muri și nici nu va fi traumatizat dacă nu primește jucăria nu știu care, însă da, poate muri și cu siguranță dezvoltarea lui va fi afectată dacă nu primește mâncare sau nu este îngrijit.

Cu toții avem uneori sentimente de frustrare. Ceea ce este important însă, este modalitatea prin care depășim și gestionăm astfel de sentimente. De frustrare ne lovim încă din copilărie, atunci când suntem imaturi emoțional pentru a înțelege că nu putem obține tot ce ne dorim, exact atunci când ne dorim. De răspunsul și atitudinea părinților la această cerință copilărească depinde toleranța la frustrare a copiilor.

Atunci când părinții oferă copiilor tot ce își doresc nu fac altceva decât să răpească oportunitatea de a-și dezvolta toleranța la frustrare a copiilor, de a învăța să aștepte, de a învăța limite sau de a înțelege și emoțiile celorlalți.

Cum creștem toleranța la frustrare a copiilor

Pentru a înțelege și a putea să îi ajutăm pe copii să își crească toleranța la frustrare trebuie ca noi să fim modele pentru ei. Dar oare noi cum ne comportăm când suntem blocați în trafic, când ceilalți nu te apreciază, ci te critică, sau când facem o alegere și trebuie să suportăm consecințe negative.

Copiii nu pot să își regleze emoțiile singuri și au nevoie ca noi adulții să fim lângă ei pentru a trece sănătos prin procesul frustrării. Suntem îndrumători și sprijin pentru a crește toleranța la frustrare a copiilor.

Ei au nevoie să vadă și să simtă că noi le suntem alături în acele momente când simt frustrare, cu susținere și înțelegere, în procesul acesta de a sta cu emoțiile, să vadă că ele nu sunt periculoase, nu sunt de speriat și sunt trecătoare.

Părinții pot contribui semnificativ în procesul de adaptare a copilului la lumea înconjurătoare prin creșterea toleranța la frustrare a copiilor.

1. Dezvoltarea gradului de autonomie la copii.

   Oferindu-i copilului posibilitatea de a alege cu ce se îmbracă, de a se încălța singur, de a merge în parc sau a desena, crește toleranța la frustrare. Mirajul propriilor alegeri îi determină deseori să fie mai insistenți în atingerea obiectivului și capabili să depună mai mult efort.

2. Stabilirea limitelor și regulilor.

   Familiarizând copilul cu reguli îi oferiți posibilitatea de a înțelege consecințele unui comportament neadecvat.

3. Creați copilului contexte noi.

   Cu cât va explora mai mult lumea cu atât va ieși din confortul familiar și va întâlni situații generatoare de frustrare. Lăsați-l să-și dezvolte abilități de a depăși frustrările și nu săriți imediat cu soluții salvatoare.

4. Fiți modele pentru ei.

   Cel mai mult copii învață prin imitare. Nu doar că vor vedea modul cum ați reacționat voi în situații frustrante, dar vă vor simți și emoțiile și uneori vă vor pune întrebări incomode. Așa că dezvoltați-vă și voi toleranța la frustrare.

   

Iată cum putem să îi ajutăm, să creștem toleranța la frustrare a copiilor

1. Acceptăm și normalizăm emoția de frustrare, înțelegem că ea poartă un mesaj, căutăm să-l decodificăm împreună. (Ești supărat că nu poți să te încalți? Nu te grăbi, fii atent la ce faci și vei reuși.)
2. Observăm şi verbalizăm emoţia fără a ne grăbi să intervenim, să îl salvăm de la eșec sau să îi furnizăm soluții pe tavă. Rămâneți lângă copil fizic și emoțional, trăiți frustrarea împreună cu el dar nu fugiți de ea oferindu-i soluții sau ajutor. (Înțeleg că te descurci mai greu când te încalți dar eu sunt aici lângă tine și te aștept cât timp ai nevoie. O să reușești să te încalți, ai mai făcut acest lucru.)
3. Înțelegeți diferența dintre frustrare și neputință. Frustrarea apare atunci când nu îi iese cum vrea el, neputința este când nu are abilități și trebuie să învețe să facă un lucru. Uneori frustrarea se suprapune cu învățarea. Când copilul învață să realizeze un lucru nou are nevoie de ghidaj și uneori și de ajutor. (Uite îți mai arăt odată cum să faci acest lucru apoi o să încerci să îl faci singur. Ai mai învățat și alte lucruri noi și ai reușit. Mai încearcă și vei reuși și de data aceasta.)

Activități pentru a crește toleranța la frustrare a copiilor

1. Jucați jocuri de societate, jocuri care presupun a-și aștepta rândul, a respecta regulile, a colabora și a pierde. Astfel putem crește toleranța la frustrare a copiilor.
2. Frustrați-ii! Cum putem crește toleranța la frustrare a copiilor? Da, frustrându-i! Nu cu satisfacție sau cu cruzime, ci cu răbdare și blândețe cu pași mici și delicați. Înțelegând că frustrarea este o emoție care contribuie la evoluție și dezvoltare, la auto-control și bunăstare. Vă cere să ieșiți în parc ACUM! Îi spuneți că mai aveți câteva lucruri de făcut ( și le enumerați) și că apoi veți ieși în parc. Îl rugați să aștepte și apoi veți ieși.
3. Creați contexte de viață controlate cu scopul de a crește toleranța la frustrare. EX: Jucați un joc cu el. Schimbarea unei reguli în timpul jocului va crea frustrare. Observați frustrarea, ajutați-l să o trăiască și apoi reveniți la regula jocului…” ”O am uitat de această regulă, îmi cer scuze”) poate fi un context controlat în care creăm o frustrare controlată. Atenție !!! Acestea sunt controlate, rare și doar cu scopul evoluției. Nu faceți o practică din acest mod. În viață va întâlni și situații când ceilalți vor încălca regulile și el va trăi frustrarea… însă acestea vor fi excepții, și nu un mod de viață.
4. Nu sări la primul scâncet să îi împlinești dorința. Este principiul întârzierii recompensei, cu alte cuvinte, îi învățăm să aștepte pentru a le oferi ceea ce își doresc astfel încât să nu producă o frustrare imensă, însă una mică, repetată, pe care o pot tolera. Astfel putem crește toleranța la frustrare a copiilor.
5. Lasă-i să simtă consecințele propriilor acțiuni. Când au dat de greu, au făcut o alegere neinspirată sau chiar proastă nu sări să îi salvezi, ghidează-i, dacă e posibil, spre a-și rezolva singuri probleme.
6. Învățați-ii metode de calmare și gestionare a emoțiilor. Exemple: respirație profundă (cu expirația mai lungă), de identificare şi interpretare a semnalelor corpului în momentul în care emoțiile se intensifică, recunoașterea emoțiilor primare (bucurie, tristețe, furie, frică, dezgust și surpriza) sau chiar să ia o pauză pentru calmare și să reia activitatea mai târziu.
7. Verbalizați cu el sau în locul lui ceea ce simte. Nu-l lăsați să spună despre el că-i prost sau rău dacă ceva nu-i iese. Spuneți-i că toți trecem prin asta. Căutați împreună soluții de succes care-i vor spori stima de sine.

Frustrarea trebuie să rămână totuși o emoție negativă pasageră pe care să învățăm să o recunoaștem, să o trăim și să știm să ieșim din ea. A rămâne prea mult timp în frustrare poate determina anxietate, stres, comportamente impulsive, lipsă de concentrare, furie sau stimă de sine scăzută. Știți proverbul acela. ”Ce-i mult strică, ce-i puțin n-ajunge!”

Frustrarea este o emoție care trebuie să rămână în  zona de echilibru. Asta înseamnă că trebuie să îi lăsăm copilului suficient spațiu de a încerca și exersa singur multe lucruri, și a fi acolo când a ajuns în neputință sau blocaj.

Pentru creșterea  toleranța la frustrare a copiilor este nevoie să îți cunoști bine copilul, de înțelepciune, dragoste și echilibru. Vă doresc înțelepciunea de a crește copii cu toleranță la frustrare, capabili să își trăiască propriile emoții ca apoi să le poată înțelege și pe a celorlalți, copii care să poată stabili relații, dar și limite acolo unde este cazul.

Vă doresc înțelepciune ca voi părinți să aveți abilități de a vă trăi frustrările sănătos și de a evolua din zi în zi.