Dificultățile de învățare la copii: cum le recunoaștem, cum le înțelegem și cum îi putem sprijini pe cei mici

În fiecare zi, în cabinetul de psihologie, ajung părinți îngrijorați care își pun diferite întrebări: „De ce copilul meu întâmpină dificultăți de învățare la școală?” sau ”Doar copilul meu are această problemă?”

Cel mai uzual răspuns ar fi că, este firesc ca un copil să treacă prin perioade în care învățarea pare mai dificilă. Însă, atunci când obstacolele persistă și încep să le afecteze încrederea în sine, motivația ori relațiile cu ceilalți, este important să investigăm mai atent ce se întâmplă.

Așadar, îmi doresc să clarific, într-un limbaj cât mai accesibil, ce sunt dificultățile de învățare, cum se diferențiază ele de lene, lipsă de interes sau slaba implicare și, mai ales, ce pot face părinții pentru a-și sprijini copilul cu blândețe și eficiență.

1. Ce sunt dificultățile de învățare la copii?

Termenul de „dificultăți de învățare” este uneori folosit prea larg sau prea îngust, de aceea merită clarificat.

În sensul larg, el se referă la orice obstacol care face ca procesul de învățare să fie mai complex decât în mod obișnuit. Aceste obstacole pot fi temporare sau de durată, pot fi cauzate de factori emoționali, cognitivi, motivaționali, de mediu sau chiar de factori neurobiologici.

În sensul strict, profesional, vorbim despre tulburări specifice de învățare precum:

• Dislexia – dificultăți cu citirea și recunoașterea cuvintelor
• Disgrafia – dificultăți cu scrierea, formarea literelor, exprimarea în scris
• Discalculia – dificultăți în înțelegerea conceptelor matematice, organizarea numerelor, calcul

Acestea sunt dificultăți de natură neurobiologică, care persistă de obicei pe termen lung și necesită intervenții specializate.

Între cele două extreme există totuși un spectru întreg de situații — probleme emoționale, anxietate, dificultăți de atenție, hiperactivitate, lipsa unei rutine, metode neadaptate de predare, oboseală, stres — care pot afecta învățarea fără a fi o tulburare propriu-zisă.

2. Cum se manifestă dificultățile de învățare la copii? Semne la care să fim atenți

Majoritatea părinților observă primele semne acasă:

      1. Semne în citire și scriere

• copilul confundă litere care seamănă (d-b, m-n, p-q)
• evită cititul sau îl face cu vizibil efort
• omitere, adăugare sau inversare de sunete și litere
• temă mult prelungită din cauza scrisului foarte lent
• fraze scurte, sărace, dificultăți în a-și exprima ideile în scris
• dificultăți în înțelegerea textului citit
  

  2. Semne în învățarea matematicii

• probleme cu recunoașterea numerelor
• dificultate în a înțelege operațiile (ex.: „nu pricepe ce înseamnă să împartă”)
• greu de ținut minte ordinea pașilor într-un exercițiu
• evitarea matematicii, anxietate înainte de un test
  

  3. Semne legate de atenție și concentrare

• se pierde repede cu firea la teme
• pare că „nu aude” instrucțiunile și trebuie repetate
• schimbă sarcinile fără a le finaliza
• distragere rapidă de zgomote sau detalii nesemnificative

      4. Semne emoționale și comportamentale

Acestea sunt adesea primele observate, dar de multe ori nu sunt corelate cu dificultatea de învățare:

• plâns înainte de teme
• frustrare intensă când nu îi iese ceva
• scădere a încrederii în sine: „Sunt prost”, „Eu nu pot ca alții”
• comportamente de evitare: „Mă doare burta”, „Nu vreau la școală”

Important de reținut: un copil care întâmpină dificultăți de învățare nu este leneș și nu duce lipsă de potențial. Adesea, copilul depune un efort mult mai mare decât ceilalți, doar că rezultatul nu se vede.

3. De ce apar dificultățile de învățare la copii?

Nu există o singură cauză, iar fiecare copil este diferit. Cele mai frecvente motive sunt:

• Factori neurobiologici. Atunci când vorbim despre tulburări specifice de învățare, acestea au la bază particularități ale modului în care creierul prelucrează informația. Nu sunt cauzate de lipsă de inteligență sau lipsă de interes.

• Stiluri diferite de învățare. Unii copii sunt vizuali, alții auditivi sau kinestezici. Un stil nepotrivit poate face învățarea dificilă, deși copilul are capacități normale.
• Dificultăți emoționale. Anxietatea, stresul, teama de eșec, bullyingul sau evenimentele familiale pot afecta semnificativ concentrarea și procesul de învățare.
• Probleme de atenție (ADHD sau dificultăți similare). Nu toți copiii dezorganizați sau distrași au ADHD, dar este adevărat că dificultățile de atenție pot îngreuna enorm învățarea.

• Mediul de învățare. Un ritm de predare prea rapid, metode rigide sau lipsa suportului diferențiat pot amplifica dificultățile.
  

  4. Cum putem diferenția dificultățile de învățare la copii de lipsa motivației?

Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări ale părinților.

Un copil cu dificultăți de învățare:

• încearcă, dar progresul este lent
• pare obosit după sarcini scurte
• se frustrează repede, uneori până la plâns
• are nevoie de explicații repetate
• are performanțe inegale: într-o zi reușește, în alta nu

Un copil lipsit de motivație:

• se poate concentra dacă activitatea este interesantă
• nu manifestă frustrare sau efort vizibil
• își îndeplinește sarcinile când există recompense potrivite
• își poate crește rezultatele cu puțină organizare și stimulare

Important: copiii cu dificultăți de învățare pot părea nemotivați tocmai pentru că repetatele eșecuri i-au demotivat. Uneori, „nu vreau” ascunde de fapt „nu pot și mi-e teamă să mai încerc”.

5. Ce pot face părinții? Strategii practice și eficiente pentru dificultățile de învățare la copii

Sprijinul părinților este esențial. Copiii evoluează cel mai bine atunci când se simt înțeleși, acceptați și în siguranță.

• Observați și validați emoțiile copilului

„Văd că îți e greu, sunt aici să te ajut.”

„Nu trebuie să fie perfect. Important e să încercăm împreună.”

Validarea emoțiilor reduce anxietatea și deschide calea către învățare.

• Încurajați pașii mici, nu perfecțiunea.
  Un copil cu dificultăți are nevoie de obiective realiste. Lăudați-l pentru progres, nu doar pentru rezultat.

Exemple:

„Astăzi ai citit un rând în plus față de ieri.”

„Uite cât de frumos ai reușit să te concentrezi timp de cinci minute!”

• Stabiliți o rutină predictibilă de învățare

Copiii se simt mai liniștiți când știu la ce să se aștepte.

Ideal: scurte sesiuni zilnice, cu pauze dese.

• Alternați metodele de învățare
• citire cu voce tare
• desene, scheme, culori
• jocuri educative
• explicații prin exemple din viața reală

Cu cât e mai variată abordarea, cu atât copilul are șanse mai mari să găsească metoda potrivită.

• Minimizați comparațiile

Fiecare copil are ritmul său. Comparațiile cu frați, colegi sau prieteni afectează stima de sine și cresc anxietatea.

• Colaborați cu cadrele didactice

Profesorii pot adapta cerințele sau modul de evaluare dacă înțeleg nevoile copilului. O comunicare deschisă poate face o diferență uriașă.

6. Când este nevoie de ajutor specializat?

Este recomandat să consultați un specialist atunci când:

• dificultățile persistă timp de câteva luni
• copilul devine anxios, trist, lipsit de motivație
• progresul este foarte lent, indiferent de efortul depus
• apar conflicte frecvente legate de teme sau școală
• copilul este etichetat incorect ca „leneș”, „neatent”, „problematic”

Un psiholog clinician poate realiza evaluări care identifică:

• nivelul atenției
• abilitățile cognitive
• capacitatea de citire, scriere, calcul
• eventualele blocaje emoționale

Uneori, copilul poate fi trimis și către un logoped, terapeut ocupațional sau psihopedagog, în funcție de nevoi.

7. Ce trebuie evitat în dificultățile de învățare la copii?

• Criticile dure

Acestea cresc anxietatea și scad motivația. Critica nu accelerează învățarea.

• Suprasolicitarea copilului

Ore suplimentare excesive, teme interminabile, cerințe nerealiste — toate pot înrăutăți blocajul.

• Etichetele negative

„Ești leneș”, „nu te duce capul”, „nu vrei să muncești”.

Aceste etichete pot rămâne în mintea copilului ani de zile.

• Compararea continuă cu alți copii

Copiii nu cresc ca florile în ghivece identice. Fiecare are propriul ritm.

Vestea bună este că majoritatea copiilor pot progresa semnificativ. Dificultățile de învățare la copii nu sunt o sentință. Cu sprijinul potrivit, mulți copii reușesc să se adapteze, să dezvolte strategii eficiente și să obțină rezultate excelente.

Cheia este intervenția timpurie și sprijinul constant, bazat pe înțelegere, răbdare și colaborare.

8. Semne și situații care arată că e momentul pentru ajutor specializat.

Mai jos găsești cele mai importante semne la care părinții ar trebui să fie atenți:

1. Când dificultățile de învățare la copii persistă în timp

• copilul învață mai lent decât colegii, în ciuda efortului
• progresul este foarte lent sau inexistent timp de câteva luni
• copilul rămâne în urmă la citire, scriere sau matematică
• evita temele sau sarcinile școlare pentru că „îi este prea greu”
• profesorii observă probleme repetate în înțelegerea conținutului

2. Când apar semne de anxietate legate de școală

• dureri de burtă, greață sau plâns dimineața înainte de școală
• teama excesivă de teste sau evaluări
• teamă de a citi cu voce tare în fața clasei
• preocupare constantă că va greși sau că se va face de rușine

3. Când copilul își pierde încrederea în sine

• afirmații precum: „Sunt prost”, „Nu sunt ca ceilalți”, „Nu pot”
• renunță repede când întâmpină dificultăți
• se subestimează sau își minimalizează reușitele

4. Când apar dificultăți de atenție sau agitație accentuată

• nu poate sta concentrat nici câteva minute
• uită constant cerințele
• nu își termină sarcinile
• se mișcă continuu, se fâțâie, întrerupe frecvent
• profesorii semnalează neatenția sau agitația la clasă

Aceste semne nu înseamnă automat ADHD, dar indică necesitatea unei evaluări.

5. Când copilul pare copleșit emoțional

• izbucniri frecvente în plâns
• iritabilitate crescută
• crize de furie sau tantrumuri peste vârsta la care sunt tipice
• retragere socială, evită prietenii sau activitățile preferate

6. Când părintele simte că relația copil–teme a devenit un câmp de luptă

• lupte și tensiune aproape zilnic în jurul temelor
• copilul refuză constant să lucreze
• părintele simte că soluțiile încercate nu funcționează

Acest tipar indică faptul că există un blocaj emoțional sau cognitiv ce merită explorat.

7. Când copilul este etichetat negativ la școală

Dacă primești des observații precum:

• „nu este atent”,
• „nu se străduiește”,
• „lucrează lent”,
• „pare dezorganizat”,

… este bine să verifici dacă în spate există o dificultate reală și nedepistată.

8. Când apar schimbări bruște în comportament

• scăderea bruscă a performanțelor
• schimbări în somn sau apetit
• copilul devine mai tăcut sau agresiv
• renunță la hobby-uri pe care înainte le adora

Acestea pot fi reacții la stres, anxietate, bullying sau probleme interne.

9. Când există suspiciuni de tulburări specifice de învățare

De exemplu:

• dislexie (dificultăți de citire)
• disgrafie (dificultăți de scriere)
• discalculie (dificultăți de calcul)

Un psiholog poate face evaluări standardizate și poate recomanda intervențiile potrivite.

10. Când copilul se confruntă cu situații dificile în familie

• divorțul părinților
• mutări dese
• pierderea unei persoane apropiate
• tensiuni familiale constante

Acestea pot influența semnificativ capacitatea de concentrare și învățare.

11. Când părintele simte că „ceva nu este în regulă”

Intuiția parentală este valoroasă.

Dacă simți că există ceva ce copilul tău nu poate exprima sau depăși singur, sprijinul unui psiholog este o investiție în starea lui de bine.

De ce este important să mergi la psiholog la timp?

✔ Intervenția timpurie previne acumularea frustrării

✔ Copilul învață strategii eficiente de lucru

✔ Stima de sine crește

✔ Relația părinte–copil se îmbunătățește

✔ Copilul își recapătă motivația și bucuria de a învăța

Psihologul nu este „ultimul pas când totul e rău”, ci un partener care ajută familia să înțeleagă mai bine nevoile copilului și să găsească soluții adaptate.

Concluzie

Dificultățile de învățare la copii sunt mult mai frecvente decât credem, iar impactul lor poate fi major — nu doar asupra notelor, ci și asupra încrederii de sine, motivației și sănătății emoționale.

Ca psiholog clinician cu experiență, pot spune cu certitudine că cel mai important lucru pentru un copil aflat în dificultate este să aibă parte de materiale, metode și tehnici de învățare adaptate nevoilor sale, să se simtă înțeles, acceptat și susținut.

Părinții au un rol crucial: prin atitudine, răbdare, empatie și colaborare cu specialiștii pot transforma un obstacol într-o lecție de curaj, perseverență și creștere.

Fiecare copil merită șansa de a învăța în ritmul său, în stilul său și în siguranță emoțională. Iar cu sprijinul potrivit, această șansă devine realitate.