Frica și panica în boală
Iată că trăim un timp cu multe încercări. Mulți nu s-ar mai fi așteptat ca în secolul descoperirilor și a științei omenirea să fie luată prin surprindere de un virus. Dar lumea și viața are cursul ei… fie că vrem să acceptăm fie că nu vrem. Cine se naște trebui să și moară. Dacă ar fi să mă gândesc sincer, din punctul meu de vedere, în aceste zile nu frica și panica în boală este cea mai mare problemă ci consecințele ei. Da este o boală cu o rată de mortalitate destul de mare, dar problema cea mai mare este că pe mulți i-a prins nepregătiți. Astfel frica și panica în boală în acest timp amplifică exponențial suferința și consecințele ei.
Mă gândeam zilele acestea și vorbeam între noi acasă. Moartea este la tot pasul lângă noi de la prima clipă când ne naștem. Nu vreau să va prezint un scenariu horror dar așa este. Noi trebuie să fim mereu conștienți că pe acest pământ ” suntem străini și călători”. Trăim doar clipe pe acest pământ. Omul a fost creat să trăiască veșnic, dar nu pe acest pământ. Acest pământ datorită infectării cu păcat se va distruge.
Doar cine nu mai are timp să asculte cum bat clopotele zilnic, sau să asculte sirenele unei mașini de salvare, sau nu vrea să accepte că în fiecare zi moartea este aproape de noi, doar acela a uitat că moartea este aici. Astăzi e unul, mâine va fi altul, dar la fiecare clipă poate fi și rândul nostru. Repet nu vreau să va înspăimânt… este o realitate care a fost și până acum deși noi nu am fost conștienți de ea. Așadar frica și panica în timp de boală nu ajută cu nimic.
Ce putem face pentru scăpa de frica și panica în boală?
-
Să ne preocupe mai puțin știrile și mai mult conștiența de sine și a normalității.
Oare trebuie să ne anunțe la știri ca noi să știm că oamenii mor? Oare noi nu știm că oricum oameni mor zilnic? și nu puțini… mii de oameni zilnic la nivel global. Dar până acum nu a fost o statistică zilnică să ni se spună câți oameni mor zilnic de la diferite boli, de la fumat, de la droguri, etc. Deci informarea aceasta are doar rolul de a panica lumea. Oamenii mor și vom muri și noi la rândul nostru. Dragii mei nu trebuie să vă fie teamă de moarte! Dar despre aceasta citiți aici.
-
Căutați să faceți zilnic lucruri care vă liniștesc!
Citiți în Biblie, rugați-vă, citiți cărți, jucați-vă cu copii, bucurați-vă de ce aveți, sunați-vă rudele și prietenii și spuneți-le o încurajare, evitați filmele mai ales cele cu scenarii de groază… faceți bine pentru voi și pentru ceilalți. Poate că până acum viața a fost prea aglomerată și aveam prea multe de făcut… de acum însă viața se va reseta. Depinde de tine în ce mod faci resetul. Lași ca frica și panică în acest timp de boală să îți paralizeze mintea? Sau vei fi stăpânul gândurilor tale și vei ajuta și pe alții să trecem cu bine și prin aceasta!
-
Păziți-vă mintea.
Orice ar fi în lumea aceasta totul va fi manevrat de minte, de gânduri. De aceea este foarte important să avem o gândire corectă în astfel de încercări. S-au scris multe articole bune aceste zile și este bine să le citim și să le aplicăm. La punctul II al acestui articol informațiile sunt foarte importante și bune de pus în practică.
Faceți-vă o rutină a minții să evitați orice vă poate aduce frica și panica în boală în acest timp. Da, este o realitate că oamenii se îmbolnăvesc și unii mor, alții au forme ușoare… dar oricât ne-am îngrijora noi, aceasta nu face decât să ne slăbească psihic și fizic. Și oricum realitatea nu o putem cunoaște noi… iar informațiile contrariate ne dau și mai multe bătăi de cap. Mai bine relaxați-vă și preocupați-vă de ceea ce puteți face nu de ceea ce nu puteți face.
-
Rugați-vă la Dumnezeu și fiți mai buni!
Poate că acest aspect ar fi trebuit să fie primul… La Dumnezeu este speranță și îndurare. La Dumnezeu este viața și nu doar viața aceasta pământească ci și viața veșnică. Rugați-vă și pentru viața aceasta pământească dar mai ales pentru credința și viața veșnică. Aveți credință în Dumnezeu și El vă va liniști inimile și va fi cu voi în toate împrejurările vieții.
Rugați-vă ca să fiți eliberați de frica și panica în boală propagată în acest timp de boală și să fiți puternici și astfel vă veți ajuta și pe voi și pe ceilalți.
O zi cu credință și pace va doresc, pacea care vine de la Dumnezeu și care ne ajută să mergem mai departe. Dacă este cineva care are nevoie de încurajare zilele acestea sau în alte împrejurări grele ale vieții mă poate suna sau îmi poate lăsa un mesaj.
Datele mele le găsiți în contact. Să ne încurajăm unii pe alții la fapte bune, cu credință și speranță! Multă sănătate!