Mai rea decât moartea: depresia. Mai rău decât depresia: cel care o judecă

Mai rea decât moartea: depresia. Mai rău decât depresia: cel care o judecă

Multe persoane ajung în cabinet și încă din primele minute întreabă: Am șanse să mă vindec? Unii își dau seama de probelma care o au și vin sa ceară ajutor. Alții vin cu un amalgam de sentimente și durere psihică profundă și nu pot să își identifice problema.

Fiecare însă se simte neputincios și în același timp își dorește să iasă de acolo. Să se vindece.  Depresia este o boală grea. Are așa de multe fațete și este așa de copleșitoare atât pentru persoana în cauză cât și pentru cei din familie. Fiecare este copleșit în felul său.

Unii însă nu fac față prea mult acestei copleșiri și ”forțează” persoana în cauză să se schimbe, să facă ceva.  Dar cel copleșit de suferință nu are soluții și nici puterea de a se schimba. Dacă ar fi avut, n-ar fi ajuns acolo.

Mai rea decât moartea: depresia. Mai rău decât depresia: cel care o judecă

Wheaton își descria depresia și anxietatea ca pe o cameră întunecată și foarte zgomotoasă din care nu putea să iasă, ci tot ce putea face era să stea în ea și să simtă întunericul și zgomotul.

„Dar cu ajutorul soţiei mele, a doctorului meu și a știinţei medicale, am găsit o ușă prin care să ies din acea cameră.” „Nu sunt o persoană religioasă”, mărturisea Wheaton, „dar tot pot să spun slavă Domnului pentru Anne Wheaton.

Slavă Domnului pentru dragostea și sprijinul ei. Slavă Domnului că soţia mea a văzut că sufăr și slavă Domnului că nu a crezut minciuna că depresia e o slăbiciune sau ceva de care să te rușinezi. Slavă Domnului pentru Anne, pentru că, dacă nu avea tăria să mă încurajeze să caut ajutor, nu știu cât de mult mai puteam să subzist, darămite să trăiesc cu adevărat.”

Cuvintele lui Wheaton sunt concludente pentru faptul că nu este nevoie să fii tu însuţi deprimat ca să vezi când o persoană suferă.

E cel puţin insensibil, dacă nu chiar inuman, ca, privind suferinţa psihică a cuiva, să te aștepţi să iasă singur din suferinţa aceea. Pentru că aici este originea stigmatului.

Cititi articolul in intregime aici

Articol preluat de pe https://semneletimpului.ro/

Facebook
Twitter
Email
Print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Signup for our newsletter to get updated information, promotion & Insight.